Andrei Cornea a fost invitat la Ultima Editie a TVR, emisiune transmisă duminica, 7 noiembrie 2010, in direct, exact la ora inmormantarii lui Adrian Păunescu. Publicistul de la revista “22″ de altfel un cunoscut critic al poetului, a fost foarte vehement la adresa memoriei acestuia. In opinia domniei sale Paunescu “era un poet mediocru, avea un geniu însă, un geniu histrionic, malefic, de manipulator de mase, el a instituit cultul conducătorului, a insuflat acestui cult o mistică și un delir naționalist care a prins, a devenit o mistică-surogat într-o țară în care totul era surogat. Pentru că erau niște adolescenți cărora el le insufla acest delir și rezultatul era că ei creșteau cu șovinismul, naționalismul și reducționismul mintal al omului nou…”.
O declaratie absolut socanta in acele momente de “doliu national” si o insulta adresata poporului roman si a generatii de intelectuali care au crescut in compania cartilor si a marilor scriitori (televizorul fiind mai curand un obiect de mobilier) si a caror unica delectare era Cenaclul "Flacara" si tinerele talente (REALE) ale muzicii folk, propulsate de acesta si de regretatul Paunescu. La fel de surprinzatoare este si decizia TVR de a avea un asemenea invitat tocmai in acea zi si la acea ora. Pare cinic, avand in vedere ca TVR este sustinuta financiar de intreaga populatie a Romaniei, de "surogatele" si “spalatii pe creier” obligate sa plateasca taxa TVR fie ca au sau nu televizor (ma refer la firme care sunt obligate sa plateasca un serviciu pe care nu-l folosesc!) Foarte sugestiv este si commentul cuiva care spunea: “subscriu la faptul ca maestrul ne-a spalat creierele. A folosit ca detergent poezia si le-a sapunit pana au iesit toate petele de neputinta , ignoranta si acceptare de rau. La sfarsit le-a parfumat cu drag de tara. Au fost si situatii in care panza de neuroni a unor creiere a ramas la fel de murdara. Dar ce sa-i faci era si el un simplu muritor”.
Ma gandesc daca acest publicist nu este unul din cei care-l contestau pe Eminescu cerand arderea lui in piata publica pe 15 ianuarie, dar in toate cazurile se inscrie in trendul noului val de “critici literari” ce par sa fie multumiti de ignoranta si grobianismul care-i inconjoara, cerand ruperea definitiva de valorile poporului roman.

Indiferent de valoarea/non-valoare lui Paunescu, gestul reprobabil al "marelui critic" Cornea va ramane memorabil. Personal , imi repugna caracterele infecte care ascunse in spatele unei culturi mai mult sau mai putin  indoielnice a unor titluri mai mult sau mai putin meritate (astazi oricine poate avea un titlu/diploma fabricat peste noapte si poate deveni o personalitate intr-un domeniu sau altul-daca are contactele necesare) si in umbra unor cuvinte bombastice exprimate “doct” la TV isi permit sa lanseze atacuri furibunde la adresa unor valori cu care nu se pot compara nici pe departe. Inchei reproducand un alt comment inspirat:”Stim cu totii cine este, cine a fost, ce a lasat şi ce ne-a lasat nouă, românilor, ce a facut pentru România, Adrian Paunescu. Oare, peste ani, vom sti cine va fi si ce va lăsa nemuririi, Andrei Cornea, dincolo de gestul acesta incalificabil? Rămâne de vazut, timpul va cerne neghina de grâu!”

Majoritatea surselor oficiale (ziare, reviste) vorbesc despre ultima poezie a lui Paunescu scrisa de pe patul de spital, ca fiind cea compusa in 31 Octombrie si intitulata

“De la un Cardiac Cordial”

De-aicea, de pe patul de spital/Pe care ma gasesc de vreme lunga,
Consider ca e-un gest profund moral/Cuvantul meu la voi sa mai ajunga.
Ma monitorizeaza paznici minimi/Din maxima profesorului grija,
In jurul obositei mele inimi/Sa nu ma mai ajunga nici o schija.
Aud o ambulanta revenind/Cu cine stie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind/Cu care se trateaza cicatricea.
Purtati-va de grija, fratii mei/ Paziti-va si inima, si gandul,
De nu doriti sa vina anii grei/ Spitalul de Urgenta implorandu-l.
Eu va salut de-a dreptul cordial/ De-a dreptul cardiac, precum se stie,
Recunoscand ca patul de spital/Nu-i o alarma, ci o garantie.
Va vad pe toti mai buni si mai umani/ Eu insumi sunt mai omenos in toate,
Da-mi, Doamne, viata, inca niste ani/ Si tarii mele minima dreptate!.

Cu toate acestea, pe internet (email, bloguri si website-uri ale unor asociatii literare ori frecventate de intelectuali) circula o alta poezie despre care se afirma ca ar fi fost scrisa de Paunescu in agonie, si trimisa unui prieten din strainatate in data de 4 Noiembrie:

Eu recunosc ca am facut greseala/ De a slavi prea mult conducatorul
Facandu-i ode si-ndemnand chiar sala (sa cante):/Partidul, Ceausescu si Poporul.

Dar nu uitati ca tot eu sunt cel care/L-am criticat si-am insuflat dorinta
De libertate, bunastare si schimbare/Subtil, necenzurandu-mi constiinta.

Am facut si mult bine-n stanga-n dreapta/Atat cat s-a putut, fara sa-mi pese
Periclitandu-mi starea, familia si casa/Dar toate s-au uitat si-s fapte sterse.

De-aceea spun ca ultima dorinta/ Sa ma iertati de v-am gresit vreodata
Si-mi fac adanc proces de constiinta/ Caci nu e om pe lume fara pata.

As vrea ca sa raman in mintea voastra/Doar un poet ce si-a iubit mult tara
Ce a descoperit si slefuit talente/Ce-au scormonit prin inimi cu chitara.

Trecutul mi-l asum si nu mi-e teama/Nici nu mi-a fost, nu-mi este, n-o sa-mi fie
Nu m-am dezis de clasa proletara/Si am simtit ca am o datorie,
De a starni in mintea tuturora/Si mai ales in suflete de tineri
Ca nu suntem o tara oarecare/Si-avem destin maret si vom fi liberi.

Cand noi cantam in salile-arhipline/Si recitam pe voci de milioane
Visam la Marea noastra Romanie/Si va-ndemnam: Treceti batalioane!
Un dor as mai fi-avut, dar ce pacat/Ca n-am putut opri din cale vremea
Sa vad autostrada prin Carpati/Din Chisinau-Arad cu via Tebea

Sunt unii care ma lovesc si-acuma/Cand m-am urcat la ceruri, ce oroare!
Cuvinte grele-arunca, nesimtire/Si toti vor ca sa cada in picioare

Eu va privesc de-aici de sus, cu mila/As vrea sa fiti mai buni dar nu se poate
Se rasuceste Stefan in morminte/De-atata ura, pizma, nedreptate.

Imi este jena, sila….chiar ma bucur/Ca am plecat de-acolo, dar ma doare
Cand vad valori, talente, caractere/Ce-si fac familiile peste hotare.

Ce sa va spun, romanii mei de bine/Ce-aveti sfiala, bun simt si onoare
Poporul nostru-i cel mai bun din lume! (Sa tineti minte)/Nu lasati tara calcata in picioare.

Nu plecati capul, tine-ti pieptu-n fata/Cu fruntea sus, sa n-o coboare nimeni
Sa va claditi cu totii alta viata/Mesaj catre romani de pretutindeni!

Sa iei aminte tara mea de suflet/Ia atitudine si da raul afara
Unde s-a dus Granarul Europei/Banala tara-industrial-agrara.

Sa iei aminte tara mea de glorii/Cu patima iti spun din nefiinta
Cladeste-ti viitorul pe trei sfinte/Pe munca, educatie, credinta.

In timp ce va imbarbatez de-aicea/Din ceruri si din sfere tutelare
Vad iarasi vorbe grele prin ziare/Pe forumuri, pe la televizoare.
N-am omorat pe nimeni niciodata/Nici cand murim nu ni se mai da pace
La toti gasiti cusururi si reprosuri/Nu mai lasati pe nimeni sa se-mpace.

Nu-mi sta in caracter dar ma doboara/Limbaju-ascuns al poeziei mele
Baga-mi-as p--a sa imi bag de tara/Cu oameni falsi si plina de lichele.

Si un Remember

Sunt Radical - Adrian Păunescu (1 august 1988)
Sunt radical
mai precis
sunt pentru păstrarea
unui just raport
între minciună şi adevăr,
între eroi şi eroi,
între plus şi minus,
sunt radical,
mai precis,
mi-e silă de demagogia socialistă
mai tare decât de
demagogia burgheză
pentru că o simt
apăsându-mă cu mult mai de aproape.
Sunt radical,
cred că nu e bună legea
care te condamnă mai grav
dacă ucizi un urs
decât dacă ucizi un om,
ba mai mult,
te condamnă mai grav
dacă vorbeşti,
dacă ai opinii,
decât dacă ucizi.
Sunt radical
adica îmi închipui
că dacă ecuaţia
“poporul ne-a ales,
vorbim în numele poporului,
guvernăm în numele poporului,
construim socialismul
cu oamenii şi pentru oameni,”
este adevărată,
nu e corect
să-i distrugi omului
casa, oraşul sau satul,
fără să-l întrebi pe om;
zece elevi au declarat la şcoală,
când i-a întrebat dirigintele
ce fapte bune au săvârşit,
În ziua aceea,
ca au ajutat o bătrâna
să treaca strada
dar de ce asa de multi,
s-a mirat dirigintele
pentru ca bătrâna
nu voia să treaca strada
au raspuns ei.
Cam asta ar fi situaţia
sunt radical
şi o privesc în fata,
dacă bătrâna nu vrea să treaca strada
e greu să te lauzi
ca eşti cel mai bun dintre oameni
pentru ca o obligi
să traverseze,
şi lucrurile stau chiar asa,
bătrâna nu vrea
să treaca strada.
bătrâna nu se afla pe strada
nici nu exista strada,
şi bătrâna nici nu e bătrâna.
ci o tara emotionata
ca va trebui să traverseze.
Sunt radical,
adica mi-e groaza
de remuscarile
care nu mai pot salva nimic,
mai ales viata
care şi asa se incapaţineaza
de câteva generaţii incoace
să se duca în pastele mă-sii.
Sunt radical,
îmi plac prunele, piersicile,
marele veraţice, libertatea,
femeia, granitele istorice,
şi strugurii tamiiosi.
Sunt radical,
as putea dicta un poem
şi de la un telefon public,
dar tot radical sunt
şi mentionind
ca n-aş putea face aceasta
decât dacă şi cea
careia îi dictez
ar avea telefon.
Sunt radical,
cred ca Maresalul Ion Antonescu,
dacă ar fi rejudecat
de un tribunal impartial,
ar putea fi declarat
fără rezerve,
erou al Romaniei post-mortem
şi martir universal,
măcar după lectura
Pactului Ribbentrop-Molotov.
Sunt radical,
cred în valoarea frunzei de varza
aplicata pe lucrurile dureroase
ale corpului.
Sunt radical,
nu cred să existe
înger mai urât
şi demon mai frumos
decât omul,
si, mai mult decât atât,
nu cred să existe
accident mai rodnic
şi lege mai contrariata
decât omul.
Din mine insumi
şi din ceilalti
extrag radacina patrata
şi observ ca nu e decât apa,
apa în stare de gândire,
apa cu suflet şi cu virtejuri,
apa într-o nevindecabila
formula chimica.
Sunt radical,
când ploua
şi când ninge
ştiu ca e vorba
despre mine,
despre apa care sunt,
despre apa care sunt