Egiptul Evului Mediu si dansatoarele Ghawazee


Bine cunoscutele Ghawazee din Egipt au o istorie veche insa prea putin consemnata pana la venirea strainilor astfel incat primele descrieri clare ale exoticelor si “scandaloaselor” dansatoare(cum le numeau europenii de la acea vreme) incep sa apara dupa 1600.  In  1798 prima expeditie in Egipt a fost organizata de Napoleon in cautarea unei rute alternative catre India. In Cairo soldatii francezi le vor intalni pe tigancile Ghawazee, cunoscute sub numele de Banat el beled (fete din popor) cu care vor avea o istorie controversata. Initial acestea gasesc “o mina de aur” in soldatii francezi insa ulterior, considerate o pacoste de generalii lui Napoleon, vor fi condamnate la moarte prin inecare daca vor fi gasite hoinarind. Scriitorul francez Auriant chiar povesteste despre 400 Ghawazee prinse si decapitate. In final, generalul Billier sugereaza guvernului gasirea unei ocupatii pt Ghawazee. Astfel se infiinteaza bordeluri in care puteau fi verificate de medici in timp ce statul le percepea taxe.

Atitudinea egiptenilor fata de aceste dansatoare difera de-a lungul timpului. In sec 9 dansatorii erau mult mai numerosi decat muzicantii, motiv pentru care s-a inceput desavarsirea educatiei dansatoarelor in arta muzicala. Acum apar dansatoarele Almeh (de la Alemah care in lb araba inseamna femeie invatata). Dansatoarele Almeh erau o raritate (aproape necunoscute) pt armata napoleoniana deoarece, dezgustate de straini si apucaturile lor, ele s-au retras din Cairo revenind abia dupa plecarea acestora. Cu exceptia ocaziilor speciale cand Ghawazee erau admise sa danseze in interior, acesta apartinea in exclusivitate rafinatelor Almeh, adesea membre ale haremurilor.

Desi considerate obscene de catre francezi, Ghawazee apar in picturi imbracate in costume dupa moda persana si turceasca de la acea vreme: tunici stramte  cu corsaj si decolteu generos, maneci pana la cot si falduri subtiri iesind din maneca, fuste largi si lungi/salvari si esarfe infasurate in jurul soldurilor.
Descendentii Ghawazii, traiesc in Luxor in familia Mazin iar grupurile folclorice egiptene solicita adesea sfatul acestei familii  in pregatirea coregrafiei dansurilor Ghawazee.  Dansatorii familiei Mazin numesc insa dansul stramosilor lor "raqs sha'abi" (dans popular) si nu "raqs sharqi" (belly dance) deoarece, spun ei, dansatoarele orientale se misca mai mult, miscarile sunt mai variate (in special cele de brate), fundalul sonor este aritmic si lent iar costumele sunt fine si usoare. Dansatoarele Ghawazee  veritabile folosesc costume mai grele si mai complicate care le limiteaza miscarile in timp ce muzica folosita este cea traditionala: mizmar, tabla balady si rebabi. In sec 19 dansurile ghawazee nu erau foarte sofisticate, existand cateva miscari energice de sold la care se revenea mereu. Ceea ce este interesant si putin remarcat de strainii acelei perioade (datorita limbii) este faptul ca o ghawazee canta si glumea cu publicul  

Un alt tip de dans asociat Egiptului este dansul bastonului (pentru barbati) specific taranului  egiptean(despre dansul Saidi-intr-un alt articol). Bastonul a fost preluat de catre dansatoarele Ghawazee si incorporat in reprezentatiile lor. Considerat adesea o parodiere a dansului masculin, dansul femeilor este elegant, iar tigancile au inclus in el un pas sarit distinctiv, asemanator pasului turcesc.
Dansul oriental cu sabia este plin de conotatii avandu-si originea in statutul dansatoarelor care la un moment dat in Egipt erau vandute ca sclave celor bogati.
Se spune ca multe dintre ele s-ar fi obisnuit cu acest statut in timp ce altele au dorit sa-si arate independenta intr-un mod cu totul special. Ele dansau pe cap cu sabii folosite in lupta, intr-un echilibru perfect, practic manifestandu-se sub taisul lor ca un mod de a spune: “imi controlezi viata, cu sabia deasupra capului, dar nu-mi poti controla spiritul”.