Turcia si Imperiul Otoman.

Turcii veniti din Asia Centrala s-au stabilit in Anatolia de unde au inceput campaniile militare de cucerire, pana la formarea Imperiului Otoman.  Podisul Anatoliei ca punte intre Europa, Africa si Asia a fost locuit de numeroase civilizatii(hititi, greci, lidieni, capadocieni, bizantini) multe dansuri folclorice turcesti incorporand elemente ale tuturor acestor culturi.
Metin And - expert in dansuri folclorice turcesti- indica existenta unor stranse legaturi si similaritati  intre dansurile turcesti si cele balcanice multe din dansurile grecesti venind de la turci(fapt adesea contestat de eleni). Un exemplu in acest sens ar fi dansul "zeybek" (lb turca) pe care grecii l-au preluat sub denumirea de "zeybeckikos", la fel cuvantul turcesc "Ciftetelli" (“Tsifteteli”-in greaca) pentru dansul oriental rapid/lent  similar celui turcesc.
Dansurile turcesti s-au dezvoltat pe doua planuri si in doua locatii diferite: Istanbul (alaturi de cateva alte orase mari) si in mediul rural unde izolarea a ajutat la pastrarea unui bogat tezaur folcloric(peste 1000 de dansuri populare). Al doilea plan il reprezinta influentele vietii de la Curtea Imperiului Otoman. Toate evenimentele deosebite inregistrate la Curte erau un prilej de  sarbatoare publica. Festivitatile erau grandioase si includeau concursuri, bufonerii, piese de teatru si circ, artificii, curse de cai, muzica si dans. Una din mini picturile lui Levni (sec.18) infatiseaza un gen de dans pe mare executat de tineri pe plute mici si rotunde , Sultanul urmarind intregul spectacol de pe tarm. Toate aceste sarbatori publice erau un prilej de dans pentru trupe de amatori si profesionisti.

Instituatia  fetelor dansatoare (Cengi) si baietilor dansatori (kocek) era una recunoscuta in Orient, ei fiind “starurile” acelor vremuri. Totusi s-au pastrat putine consemnari ale lor datorita faptului ca dansul era pe atunci considerat un sport nelalocul lui. Ambele categorii dansau intr-un stil feminin. Copiii frumosi erau alesi din populatiile nemusulmane (evrei, armeni, greci si alte culturi cucerite) si instruiti in divers estiluri de muzica si dans. Ei erau folositi adesea nu doar in dans ci si pentru prestatii sexuale.
In timp ce fetele Cengi ofereau spectacole in interior, baietii Kocek dadeau reprezentatii publice. Ei erau organizati in diverse ramuri si companii numite “kol” iar pe la mijlocul sec 17 existau in jur de 3.000.  Acesti dansatori erau foarte iubiti de public literatura vremii laudandu-le calitatile fizice si indemanarea. Baietii erau tineri si aveau infatisare efeminata. Uneori isi lasau parul lung si la anumite ceremonii in anumite dansuri, imbracau costume de femeie. Ei dansau atat timp cat isi puteau mentine silueta si ascunde barba. Acest obicei a aparut datorita prohibitiei islamice legata de femei iar conotatiile sexuale care rezultau de aici devenisera o parte a culturii locale chiar daca era un aspect prea putin respectabil.
Dansatori Kocek

Fetele, majoritar tiganci, (dansatoarele Cengi) erau si ele organizate in companii conduse de un lider mai in varsta Kolba, si constau in 12 dansatoare si 4 instrumentisti.  Limita de varsta era 35 ani dar Kolba erau femei si mai batrane. Dansul fetelor era foarte popular, constand in contorsionari ale trupului, joc de stomac si indoiri de trunchi pe spate astfel incat audienta sa poata pune o moneda pe fruntea dansatoarei. Uneori dansul lor devenea o pantomima a dragostei. Tendintele homosexuale aparute intre membrii trupelor  erau déjà cunoscute, in special in cazul fetelor care uneori dansau in baile caselor un dans numit Zrefa. In dansurile lor fetele reprezentau adesea barbatii asa cum si baietii reprezentau femeile.  Un alt asepct interesant este faptul ca instrumentistii din haremul Sultanului trebuiau sa cante legati la ochi.
Un accesoriu des utilizat de fete era esarfa colorata din matase pe care o foloseau in timpul dansului fie pentru a le incadra miscarile fie pentru a sugera un anumit personaj: sotia timida, curtezana, sclava. Numele acestui dans era "kaytan oyunu" ori "tura Oyunu" (kaytan/tura insemnand cordon de matase ori esarfa innodata) fiind descris ca o pantomima a vietii amoroase. In amintirea acestui stil, dansatoarele moderne folosesc astazi valuri mari dreptunghiulare ori semicirculare.
Multi autori si diverse izvoare istorice atesta existenta unei culturalizari incrucisate  considerandu-se ca stilul “engi”(belly dance) ar fi fost adus din Spania in Turcia o data cu emigrarea evreilor din Spania la sf sec 15-inc. sec 16,  stilurile de dans din cele doua tari urmand ulterior o traiectorie diferita desi radacina lor comuna este cea orientala.
Cea mai mare contributie adusa de cultura turceasca belly dancing-ului este ritmicitatea. Dansul oriental turcesc are scheme ritmice complexe caracterizate prin poliritmicitate si asimetrie 9/8, 9/4 , 10/8 etc. Micile acompaniamente de deget (mini timpane, castaniete) au o istorie veche in Turcia - renumita din cele mai vechi timpuri pentru producerea minitimpanelor de diverse dimensiuni. Este interesant de mentionat ca aceste minitimpane erau folosite ca accesorii de temutii Ieniceri pentru efectul lor sonor intimidant.
Atat dansatorii fete cat si dansatorii baieti foloseau minitimpane ori castaniete(cate o pereche in fiecare mana) pentru a marca timpii de dans. Denumirile cele mai cunoscute ale minitimpanelor metalice sunt “zill” (lb. turca) sau “sagat” (lb araba) iar pentru castaniete “carpara” ori “calpara” derivatii ale cuvantului persan “chalpara” (= patru bucati).