Mijlocul iernii a fost intotdeauna o perioada a sarbatorilor peste tot in lume. Cu sute de ani inaintea nasterii lui Christos europenii sarbatoreau lumina si renasterea ei, in timpul solstitiului de iarna cand frigul se inmuia si apareau semnele unor zile mai lungi si mai luminoase.
In Scandinavia norvegienii il celebrau pe Yule din 21 decembrie pana la sfarsitul lui ianuarie. In recunoasterea reintoarcerii soarelui, tatii si fiii aduceau in casa butuci uriasi pe care ii puneau pe foc si petreceau pana cand acestia ardeau complet (lucru ce putea dura si 12 zile). Norvegienii credeau ca fiecare scandeie ce sarea din butuci reprezenta un nou dobictoc (porc, vitel) care urma sa se nasca in noul an.
Sfarsitul lui decembrie era perioada cea mai proprice sarbatorilor pentru ca pana la sfarsitul anului majoritatea animalelor de carne erau sacrificate  pentru a evita cheltuielile legate de hranirea lor pe timp de iarna. Aceste cutume aduceau mese bogate in carne majoritatii populatiilor care in timpul anului nu-si puteau permite acest lux. In plus, tot in aceasta perioada, majoritatea bauturilor alcoolice (bere, vin) isi vor fi terminat procesul de fermentatie fiind numai bune pentru consum.

Populatiile germane il venerau pe zeul Oden de care de altfel, erau terifiati. Se credea ca Oden zboara in timpul noptii verificandu-si poporul si hotarand cine va prospera si cine va pieri iar din cauza prezentei sale multi oameni preferau sa stea in casa.

In Roma iernile nu erau atat de aspre insa avea loc Saturnalia- sarbatoarea dedicata zeului recoltelor si a agriculturii: Saturn. Ea incepea in prima saptamana a solstitiului si continua o luna intreaga, fiind o perioada de chef si voie buna, cand nu lipseau mancarea si bautura iar ordinea sociala se inversa: timp de o luna sclavii deveneau stapanii iar taranii conduceau orasul. Tot in preajma solstitiului romanii aveau inca o sarbatoare: Juvenalia –dedicata copiilor Romei. In plus, Inalta Societate romana celebra pe 25 decembrie nasterea zeului Mithra (zeul prunc nascut din stanca) si pentru multi dintre ei aceasta era cea mai importanta sarbatoare din an.

In perioada crestinismului timpuriu Pastele era sarbatoarea majora iar nasterea lui Isus nu se celebra datorita lipsei de dovezi cu privire la data exacta la care ar fi avut loc. In sec 4 capii bisericii au decis instituirea ei ca sarbatoare crestina. Desi unele evidente ar sugera ca nasterea lui Isus ar fi avut loc primavara, se crede ca papa Iulius I a ales 25  decembrie pentru a putea absorbi traditiile legate de saturnalii.
Numita „Sarbatoarea Nasterii”, traditia s-a raspandit in Egipt in jurul anului 432 , in Anglia la sfarsitul sec 6 pentru ca la sfarsitul sec 8 ea sa ajunga si in Scandinavia.
Astazi, ortodocsii pe stil vechi celebreaza Craciunul cu 13 zile mai tarziu, in ziua cunoscuta sub numele de „Epifania” sau „Ziua celor trei regi”-zi in care se crede ca magii l-ar fi aflat pe Christos.

Pe la mijlocul Evului Mediu sarbatorile crestine le inlocuiesera complet pe cele pagane, credinciosii participand la slujbele religioase pentru  ca  apoi sa inceapa carnavalul. Era o perioada in care un cersetor sau student era declarat „Regele haosului”, saracul cerea bogatului din bucatele alese iar inalta societate avea acum ocazia sa-si plateasca datoria morala fata de cei defavorizati de soarta.
...va urma... pana atunci:

Craciun Fericit!!