Dansul "Saidi"
Posted by Dana Florea on Friday, June 4, 2010
Under: folclor
Dansul "Saidi" provine din Sudul Egiptului (Egiptul de Sus) fiind un dans vesel si foarte energic al taranilor egipteni. Dansatorii folosesc unul sau doua bete, originar fabricate din bambus. Exista doua tipuri de Saidi: Raks Assaya si Tahtib.
Cuvantul Tahtib, insemnand dansul cu bete, era initial un gen de conflict cu bete intre barbati pentru a-si demonstra forta. Tahtib impreuna cu Sebekkah erau primele stiluri de lupta din Egiptul Antic, fiind consemnat inca din perioada faraonica pe peretii templelor. Familiile regale erau instruite in forme mult mai avansate, inca de la varste fragede pentru a se putea apara de atentate. Nu exista consemnari asupra modului in care a aparut acest gen de arte martiale, singurele scrieri referindu-se la Faraonul Menes care a unificat Egiptul si a carui dorinta era crearea celei mai puternice armate din lume. In acest sens el va invita experti militari din intreaga lume antica pentru a-i instrui armata. Acest gen de antrenamente a condus la crearea unui stil de lupta complex cu reguli si tehnici proprii. Elemente din Tahtib se regasesc si in alte arte martiale ale lumii: Eskrima, KungFu-ul “Sprancenelor albe”(numit Bak Mei), Pencak Silat, Krav Maga, Muay Thai, Hwa Rang Do, Ninjitsu, Capoiera. In plus el este legat cultural de muzica si dans, asemanator Capoierei braziliene ori Silat-ului Indonezian.
Luptele cu bata erau folosite adesea in solutionarea unor dispute intre familiile rivale ale taranilor egipteni. Asa cum mentiona in sec 19 renumitul orientalist Edward Lane: " Nebbootul(batul/bata) este o arma formidabila adesea observabila la taranul egiptean care o poarta cu el in calatorii”.
De-a lungul timpului Tahtib a devenit doar un dans folcloric al barbatilor, batul fiind vazut drept un simbol al masculinitatii. Cu toate acestea exista si o versiune feminina a dansului, mult mai usoara, mai eleganta si mai putin agresiva dezvoltata pe marginea dansului oriental. Aceasta este insa mult indepartata de Tahtib. Batul folosit e mai usor si subtire, avand adesea forma unei carje, frumos ornamentate.
Tahtib ca forma artistica incorporeaza latura razboinica, aspectul estetic si placerea jocului. Dansul este popular la orice ocazie festiva: nunti, petreceri de bun venit, festivaluri ale recoltei. Stilul de dans Tahtib executat pe scenele din Orient, in cadrul unei coregrafii bine studiate, difera de natura salbatica a jocului, observabila in cadrul festivalurilor sau a altor adunari sociale.
Batul, numit Asa, Asaya sau Nabboot este lung de 1,2 m si- manuit cu forta de dansatori, in jurul corpului, in opturi largi- determina o deplasare a aerului cu un suerat perceptibil in audienta.O alta forma a dansului este executata de pe cal si se foloseste un bat mai lung, de 3.7 m.
Varianta Raks Assaya este dansata de barbati si/ori femei si este o versiune mult mai acrobatica a manuirii batului.
Dansul femeilor cu carja poate include printre elemente: balansarea acesteia, rotirea ei in jurul capului, alternand cu scuturari ale pieptului si soldurilor. Carja femeilor este mai scurta decat batul folosit de barbati pentru a le conferi un control usor asupra ei. Varianta Saidi feminin este adesea vazuta ca o parodiere a dansului masculin intrucat dansatoarele folosesc batul intr-o maniera sagalnica, aventuroasa omitand lupta. Cateva miscari amintesc de Tahtib si uneori barbatii imita stilul femeilor.
Saidi poate fi dansat in duet, in grup de femei si barbati, ori solo. Costumul traditional al barbatilor consta in: pantalon, 2 galabii cu maneci largi rascroite la baza gatului si un fular/esarfa lunga infasurata in jurul capului (gen turban). Femeile poarta o rochie populara (Beledi) cu o centura sau o esarfa legata in jurul soldurilor si val pe cap.
Muzica pentru Saidi este cantata la instrumente traditionale: Tahvol (toba mare ) Rababa (stramosul viorii), Mizmar (un gen de trompeta lunga specifica) si alte instrumente de percutie (dumbek, tabla beledi). Ritmul este si el unul special (4/4) si se numeste Makloub.
Cuvantul Tahtib, insemnand dansul cu bete, era initial un gen de conflict cu bete intre barbati pentru a-si demonstra forta. Tahtib impreuna cu Sebekkah erau primele stiluri de lupta din Egiptul Antic, fiind consemnat inca din perioada faraonica pe peretii templelor. Familiile regale erau instruite in forme mult mai avansate, inca de la varste fragede pentru a se putea apara de atentate. Nu exista consemnari asupra modului in care a aparut acest gen de arte martiale, singurele scrieri referindu-se la Faraonul Menes care a unificat Egiptul si a carui dorinta era crearea celei mai puternice armate din lume. In acest sens el va invita experti militari din intreaga lume antica pentru a-i instrui armata. Acest gen de antrenamente a condus la crearea unui stil de lupta complex cu reguli si tehnici proprii. Elemente din Tahtib se regasesc si in alte arte martiale ale lumii: Eskrima, KungFu-ul “Sprancenelor albe”(numit Bak Mei), Pencak Silat, Krav Maga, Muay Thai, Hwa Rang Do, Ninjitsu, Capoiera. In plus el este legat cultural de muzica si dans, asemanator Capoierei braziliene ori Silat-ului Indonezian.
Luptele cu bata erau folosite adesea in solutionarea unor dispute intre familiile rivale ale taranilor egipteni. Asa cum mentiona in sec 19 renumitul orientalist Edward Lane: " Nebbootul(batul/bata) este o arma formidabila adesea observabila la taranul egiptean care o poarta cu el in calatorii”.
De-a lungul timpului Tahtib a devenit doar un dans folcloric al barbatilor, batul fiind vazut drept un simbol al masculinitatii. Cu toate acestea exista si o versiune feminina a dansului, mult mai usoara, mai eleganta si mai putin agresiva dezvoltata pe marginea dansului oriental. Aceasta este insa mult indepartata de Tahtib. Batul folosit e mai usor si subtire, avand adesea forma unei carje, frumos ornamentate.
Tahtib ca forma artistica incorporeaza latura razboinica, aspectul estetic si placerea jocului. Dansul este popular la orice ocazie festiva: nunti, petreceri de bun venit, festivaluri ale recoltei. Stilul de dans Tahtib executat pe scenele din Orient, in cadrul unei coregrafii bine studiate, difera de natura salbatica a jocului, observabila in cadrul festivalurilor sau a altor adunari sociale.
Batul, numit Asa, Asaya sau Nabboot este lung de 1,2 m si- manuit cu forta de dansatori, in jurul corpului, in opturi largi- determina o deplasare a aerului cu un suerat perceptibil in audienta.O alta forma a dansului este executata de pe cal si se foloseste un bat mai lung, de 3.7 m.
Varianta Raks Assaya este dansata de barbati si/ori femei si este o versiune mult mai acrobatica a manuirii batului.
Dansul femeilor cu carja poate include printre elemente: balansarea acesteia, rotirea ei in jurul capului, alternand cu scuturari ale pieptului si soldurilor. Carja femeilor este mai scurta decat batul folosit de barbati pentru a le conferi un control usor asupra ei. Varianta Saidi feminin este adesea vazuta ca o parodiere a dansului masculin intrucat dansatoarele folosesc batul intr-o maniera sagalnica, aventuroasa omitand lupta. Cateva miscari amintesc de Tahtib si uneori barbatii imita stilul femeilor.
Saidi poate fi dansat in duet, in grup de femei si barbati, ori solo. Costumul traditional al barbatilor consta in: pantalon, 2 galabii cu maneci largi rascroite la baza gatului si un fular/esarfa lunga infasurata in jurul capului (gen turban). Femeile poarta o rochie populara (Beledi) cu o centura sau o esarfa legata in jurul soldurilor si val pe cap.
Muzica pentru Saidi este cantata la instrumente traditionale: Tahvol (toba mare ) Rababa (stramosul viorii), Mizmar (un gen de trompeta lunga specifica) si alte instrumente de percutie (dumbek, tabla beledi). Ritmul este si el unul special (4/4) si se numeste Makloub.
(Sursa : www.wikipedia.com, Ashraf Hassan –dansator profesionist si instructor de dans folcloric www.orientaldancer.net, www.bdancer.com )
In : folclor