Eminescu - lucruri nespuse
Posted by Dana Florea on Thursday, January 14, 2010
Under: scriitori
Astazi se implinesc 160 ani de la nasterea genialului poet, gazetar, om politic- Mihai Eminescu. Despre istoria vietii lui Eminescu am invatat cu totii la scoala: nascut al 7-lea copil intr-o familie instarita, studii la Viena unde o va cunoaste pe Veronica Micle, o dragoste neimpartasita - magistral exprimata in versuri, suspect de sifilis, internat in sanatoriu de boli psihice, moare in floarea varstei.
Eminescu a fost intotdeauna prezentat de criticii literari drept un poet romantic, restul lucrarilor sale fiind adesea „uitate”. Personal, nu sunt o romantica si aproape „sufocata” de propaganda universului poetic eminescian care mi-a urmarit copilaria si adolescenta (cred ca anumite poezii sunt prea curand introduse in scoli) am ramas uimita cand am inceput sa citesc proza si teatrul „poetului national”.
Poezia lui Eminescu, atat de profunda, este inca subiectul a numeroase lucrari ce incearca sa-i gaseasca intreaga conotatie. Ceea ce insa ar fi putut scutura din temelii imaginea de „romantic neconsolat”,construita cu grija de contemporanii sai, este studiul activitatii sale gazetaresti si poemele neterminate care se inscriu in linia asa-numitului „ultra/nationalism” eminescian.
Este bine de stiut ca cea mai insemnata si intensa parte a activitatii lui Eminescu (1876-1883) a fost dedicata gazetariei si politicii, militand pentru reintoarcerea la originile noastre dacice si pentru dacizarea completa a tarii. Tinta atacurilor virulente ale omului politic Eminescu, a fost in special partidul liberal care dorea un import masiv de „civilizatie” din Europa Occidentala in eforturile si trendul general de modernizare a tarii. Desigur ca interesul economic si implicit politic vor prima intotdeauna, motiv pentru care miscarile nationaliste au fost/sunt privite drept anacronice si periculoase dezvoltarii societatii.
In sec XXI, in lumina noilor descoperiri arheologice privind civilizatia geto-daca si a faptelor istorice ,consider totusi ca ar trebui sa acordam mai mult credit gazetarului Mihai Eminescu (mai multe aici...).
Eminescu a fost intotdeauna prezentat de criticii literari drept un poet romantic, restul lucrarilor sale fiind adesea „uitate”. Personal, nu sunt o romantica si aproape „sufocata” de propaganda universului poetic eminescian care mi-a urmarit copilaria si adolescenta (cred ca anumite poezii sunt prea curand introduse in scoli) am ramas uimita cand am inceput sa citesc proza si teatrul „poetului national”.
Poezia lui Eminescu, atat de profunda, este inca subiectul a numeroase lucrari ce incearca sa-i gaseasca intreaga conotatie. Ceea ce insa ar fi putut scutura din temelii imaginea de „romantic neconsolat”,construita cu grija de contemporanii sai, este studiul activitatii sale gazetaresti si poemele neterminate care se inscriu in linia asa-numitului „ultra/nationalism” eminescian.
Este bine de stiut ca cea mai insemnata si intensa parte a activitatii lui Eminescu (1876-1883) a fost dedicata gazetariei si politicii, militand pentru reintoarcerea la originile noastre dacice si pentru dacizarea completa a tarii. Tinta atacurilor virulente ale omului politic Eminescu, a fost in special partidul liberal care dorea un import masiv de „civilizatie” din Europa Occidentala in eforturile si trendul general de modernizare a tarii. Desigur ca interesul economic si implicit politic vor prima intotdeauna, motiv pentru care miscarile nationaliste au fost/sunt privite drept anacronice si periculoase dezvoltarii societatii.
In sec XXI, in lumina noilor descoperiri arheologice privind civilizatia geto-daca si a faptelor istorice ,consider totusi ca ar trebui sa acordam mai mult credit gazetarului Mihai Eminescu (mai multe aici...).
„Treptat ies la iveală legături pe care anevoie le-am fi descoperit din frânturile de informaţii oficiale, ori oficioase ale vremii. Glasul său, unic în concertul politicianismului vremii, trebuia să fie stins. Supăra mult adevărul său,
al căutătorului de Absolut! Căci pentru el, nu exista adevărul de conjunctură al partidelor, ci doar adevărul naţiei româneşti pentru care a trăit şi pentru care a fost sacrificat, cu tăcuta complicitate a unor personaje malefice”. Zoe Dumitrescu Buşulenga
In : scriitori