Am urmarit cu mult interes un interviu cu un fost KGB-ist stabilit in SUA despre metode si strategii de spalare a creierului unei intregi natii. Astfel mi s-au confirmat lucruri deja stiute (trebuie sa tembelizezi un popor pentru a-l putea conduce cat mai usor) si am aflat altele noi.

De cand am venit in Egipt am inceput sa observ lucruri surprinzatoare privind usurinta cu care sunt importate modelele americane, multinationalele pur si simplu „isi fac de cap” cu acordul tacit al autoritatilor, ignoranta populatiei fiind deja o politica de stat. Nu ma refer numai la Egipt, ci la intreaga lume araba.

De pilda, McDonalds, KFC, Hardees, Coca Cola, Pepsi Cola plus junk food-ul toate sunt foarte apreciate de localnicii egipteni. Toate fast food-urile sunt pline, toata lumea are in frigider o sticla mare de Pepsi(chiar daca se stie ca e un concern evreiesc si cunosc sintagma „Pay Every Penny to Save Israel)  si toti mananca chipsy ori sandvisuri cu chipsy (ingeniozitate egipteana). Nimeni nu pare sa stie ori sa-i pese ca ce mananca este junk food si ca e toxic. Am ramas socata cand un medic, de altfel renumit in specialitatae sa, mi-a raspuns naiv: „Nu stiam de efectele atat de nocive ale consumului de Cola”. Rezultatele se vad cu ochiul liber, mai ales in ce le priveste pe reprezentantele sexului frumos.

Sub aspect educational, un studiu international a indicat faptul ca dintre toti copiii lumii cei egipteni au cel mai ridicat IQ dar din momentul in care incep sa mearga la scoala totul se schimba radical in mintile lor. Este un fapt cunoscut in Egipt, egiptenii sunt mandri de acest lucru dar nu vad decat prima jumatate (un IQ genetic foarte ridicat), a doua- si cea mai importanta- e ignorata(un potential stralucit este transformat in cenusa). Nu stiu exact ce se intampla la scolile de stat considerate un mare dezastru dar va pot spune ce fac scolile particulare- aplica sistemul american (cel putin asa afirma): materia greoaie plina de inutilitati este predata elevilor in cantitati uriase, ora de ora, fara consolidare (adica acea jumatate de ora in care profesorul pune intrebari din lectia anterioara si noteaza elevii). Urmeaza eventual cateva teste dupa o perioada de timp -asta in scolile considerate foarte bune (si scumpe) si examenul de la sfarsitul semestrului, obligatoriu peste tot. Intr-un cuvant un fel de facultate care incepe de la varsta de 6-7 ani. Numai in Egipt poti vedea copii de-o scheoapa tarand dupa ei ghiozdane grele (acum s-au inventat cele tip trolley) , parintii recunosc ca li se pare aberant insa nu au incotro.
Pentru ca sistemul se continua in liceu si facultate rezultatele sunt cumplite pt o natie: generatii intregi de ignoranti cu diploma...singurul avantaj major fiind invatarea unei limbi straine (introdusa inca de la gradinita).  Astfel, persoane de familie buna cu diplome de prestigiu  nu au nici un fel de cultura generala, si- desi se considera intelectuali- evita/urasc sa citeasca luand totul de-a gata din ziare, TV, etc.
Cred ca numai in aceasta parte a lumii poti vedea tinere studiind intens („tocind”) tone de materie, pentru a putea termina o facultate (profesorii sunt foarte exigenti) si a ramane la cratita (ca asta e visul lor-sa se marite si sa stea acasa ) , numai in Egipt absolventi de liceu francez nu au auzit in viata lor de Al Dumas, V Hugo, E Zola ori absolventi de scoli americane nu stiu cine a fost Jules Vernes or Mark Twain. Numai in Egipt posesori de diplome inalte si cu background in afaceri de talie mondiala nu stiu ce e aia Macchu Piccu, nu au auzit in viata lor de civilizatiile Maya, Inca, ce sa mai vorbim de Far East, de Banghor , Marele Zid Cinezesc, etc. Nu sunt ei de vina ci intregul sistem care a inceput sa se internationalizeze. Nu e culpa lor ca scoala le ocupa 12-16 ore, incat nu mai pot fizic sa mai deschida o carte de suflet, si ajung sa-si doreasca doar sa se destinda cu TV ( telenovele egiptene de larg consum, cu intrigi de doi lei si femei isterice ). In lumea araba nu exista inca puterea internetului decat atunci cand vine vorba de chestiuni prostesti (toti au cont Facebook) ori periculoase (site-uri extremiste) pentru ca acesta e mai rar folosit in scop educativ/informativ.

Atat timp cat nu au nici macar notiuni pe care noi le consideram „de baza”, de cultura generala, este inutil sa intri cu ei in amanunte de genul Masonerie, Noua Ordine Mondiala, etc...Daca totusi ai norocul sa dai si peste interlocutori cititi, cultivati, plimbati prin lume, care inteleg situatia politica la nivel mondial (dincolo de lipsa democratiei, lipsa locurilor de munca si scumpiri) atunci esti un norocos deoarece conversatiile la acest nivel sunt o adevarata incantare.

Categoric nu putem compara romanii cu egiptenii la capitolul gandire si informare, pentru ca noi am invatat sa rationam singuri, arabilor „li se da cu lingurita” doctoria zilnica.

Repet, nu este vorba despre lipsa intelectului...geniul celor care au construit odata piramidele si au fost un mare neam inca mai transpare in ingeniozitatea pe care o intalnesti la fiecare pas (la cel amarat care-si confectioneaza o vioara traditionala  dintr-un bat si o cutie de conserva,  la soferul de taxi care isi fixeaza, intr-o surubelnita, geamul la masina rablagita, la taranul care isi vinde zilnic legumele si fructele alaturi de magarus, si care gaseste mijloacele necesare „navigarii in bune conditiuni” pe stradutele in panta, inguste si alunecoase, pana si la mult uratul cos legat cu sfoara prin intermediul caruia femeile batrane care nu se pot deplasa isi fac piata de pe balcon). Cred ca e pur si simplu vorba de educatie, de crearea unor bune obiceiuri si informare reala.

Daca ceva a ramas constant in educatie, aceasta este religia. Nu am absolut nimic impotriva religiei in scoli, e normal sa stim de unde venim si care e destinatia noastra finala, dar ceea ce mi se pare mai greu de „digerat” este graba cu care se incearca indoctrinarea din fasa (mai precis de la gradinita, cand copiii abia incep sa vorbeasca) eu una nu-i vad rostul, este vorba despre niste infanti, totusi.. iarasi mi se pare usor extrem sa vad fetite de 4-5 anisori cu basmale in cap...abia imi stapaneam ironia cand patroana unei gradinite se lauda cu lectiile lor de Quran ...cred ca la varsta de 3-4 anisori pe altceva ar trebui sa se puna accent in educarea micutilor ...dar...desigur e o chestiune sensibila si nu are rost sa intru in amanunte.
Legat de religie, ceea ce iarasi doresc sa clarific- pentru cei care nu cunosc si, ghidati de mass-media romaneasca si internationala, condamna musulmanii in intregime - este faptul ca atat timp cat ti se spune de milioane de ori ca religia ta e singura salvare inca de la varsta la care nu poti discerne binele de rau, mi se pare aproape imposibil sa vrei/ai curiozitatea macar sa citesti altceva care sustine contrariul...majoritatea musulmanilor care incearca sa convinga un crestin ca urmeaza o religie gresita, nici macar nu au citit Biblia ci au citit despre Biblie din surse musulmane, desigur....
In aceste conditii nu ne putem astepta la o adanca intelegere a religiei crestine din partea unui musulman si aproape orice discurs in avantajul crestinismului nu isi are rostul, dar totusi ne asteptam la respectarea credintei noastre, lucru pe care egipteanul de rand, musulmanul moderat, l-a facut si va continua sa-l faca, in ciuda agitatorilor, a fanaticilor , a autoritatilor letargice si a legislatiei inechitabile.
Finalmente, ceea ce doream sa subliniez este faptul ca arabii-la fel ca americanii- iau cam tot ce li se da, in mass-media, TV, chiar si in ce priveste religia-gen: nu mai citim nici Quran, pentru ca exista casete pe care le ascultam in surdina ca muzica de fond (un fel de radio) in timp ce lucram, ascultam alti vorbitori care uneori se joaca cu mintile noastre fara macar a ne mai stradui sa gandim noi insine, sa meditam, si sa actionam in consecinta. Astfel dogma bate religia insasi, astfel apar sinucigasii carora altii, asa zisi „oameni luminati”, doctori in religie, le toarna tot felul de lucruri extreme si le interpreteaza Quranul dupa bunul plac dar in conformitate cu un plan bine gandit.
Egiptul este exportator de asemenea oameni, extremisti religiosi. Ceea ce iarasi este uimitor, ca lucruri pe care Profetul Islamului le tolera, acestia nu le mai tolereaza. In drumul sau prin sferele ceresti Mohammed i-a intalnit pe ceilalti profeti ai Bibliei si pe Iisus Christos, pe care afirma ca l-ar fi depasit ca nivel. De aici si concluzia ca evreii si crestinii au proprii lor profeti  protectori, dar ca cei care imbratiseaza Islamul au sanse sa ajunga in sfere superioare. Pe acest principiu, Profetul a recunoscut ca nu este obligatorie convertirea crestinilor or cea a evreilor. Mai exista si alte paragrafe in care profetul se intreba de ce crestinii si evreii vin la judecata/sfatul musulman cand si ei au Scripturile Lor de la Dumnezeu lasate..
Astazi insa, auzim diverse concepte si ascultam cu stupoare diverse aberatii :suficient de  multi musulmani cred ca numai ei vor fi in Rai pt simpla apartenenta la aceasta religie, in timp ce restul-nemusulmanii- vor arde in Iad. De aici nu mai este decat un pas catre Jihad, si el interpretat in extremis –sa ne amintim de calaii reporterilor din Irak...care citeau din Quran  inaintea executiei ca o confirmare religioasa a faptelor lor sangeroase -si astfel a ajuns sa fie Islamul asociat terorii...
In Egipt, gruparile extremiste, chiar si grupurile virtuale fanatice nu sunt tolerate de autoritati, din varii motive. Egiptul este tara musulmana moderata, musulmanii si crestinii au trait in pace de mii de ani, nimeni nu-si doreste confruntari. Este cunoscut faptul ca educatia oferita copiilor depinde de statutul social al familiei. Atunci cand ea este precara totul se reduce la religia invatata si interpretata de altii la care se adauga traditiile mostenite. Din categoriile sociale defavorizate se recruteaza mult mai usor sinucigasii. Fara perspective in viata reala, cu probleme familiale mari, sunt usor de momit intr-o filosofie ciudata potrivit careia toate necazurile lor se pot sfarsi imediat cu destinatia Rai.
Din pacate, situatia economica defavorabila a majoritatii egiptenilor, in cel mai populat stat musulman (aprox 70 mil musulmani), coroborata cu educatia deficitara genereaza un numar proportional de luptatori ai Jihadului Astfel ajunge si Egiptul sa fie „exportator” de fanatici religiosi, acelasi Egipt care in anii ‚70 a facut pasul memorabil al impacarii cu Israelul, o miscare politica indrazneata care a crutat probabil milioane de vieti si i-a garantat integritatea teritoriala. Traim o epoca in care negocierea este singura cale de a mai atinge succesul. Ceea ce nu se intelege este faptul ca terorismul arab e o arma foarte eficienta in mana celor care trag sforile pe scena mondiala. Avand in vedere ca tot ei detin majoritatea mass-mediei lumii, situatia este si mai avantajoasa: musulmanii extremisti sunt pur si simplu carne de tun, niste pioni pe o tabla de sah, si singurul lor merit este acela de a deteriora si mai mult imaginea Islamului.

In ultimele zile s-a pus foarte mult accent pe acest aspect si pe lipsa unor discursuri si talk show-uri religioase cu personalitati marcante ale vietii spirituale musulmane (sunt vorbitori care traiesc in UK, USA, cu impact major care intotdeauna au indemnat la intelegere si respect fata de alte religii) care sa puna accent pe latura pacifista a Islamului, pe pacatul uciderii fara noima (pentru ca da,  in Islam, ai dreptul sa ucizi NUMAI in situatii clar definite-autoaparare ) si pe falsitatea ideii de Paradis Instant atunci cand esti un „kamikaze”.

Imi este pur si simplu mila de credulitatea, si verva, tinerilor egipteni, personaje don quijotesti, care se agita virtual (preponderent Facebook) pentru fratii lor palestinieni,  dorind sa schimbe guvernul si  lumea, fara sa aiba nici cea mai vaga idee despre dimensiunea situatiei si „forta” jucatorilor internationali.

In aceasta perioada in care atat crestinii cat si musulmanii sunt foarte suparati, in urma atentatului cu bomba din noaptea de Revelion, se incearca o unificare a lor, in spirit. Discutiile au fost si sunt insa aprinse pe Facebook. Pentru egiptenii copti, care au fost mai mereu tinta atacurilor izolate ale unor descreierati musulmani, si care au fost indelung ignorati de autoritati, atentatul a fost „cireasa de pe tort”. Pe de alta parte musulmanii , care in marea lor majoritate nu cunosc legislatia (pt ca legislatia egipteana este greoaie si neclara, o combinatie de drept islamic si drept francez, bazata mult pe cazuistica- greu accesibila „muritorului de rand”) si nu au de unde sti de lipsa drepturilor crestinilor indeamna la unitate si, cu multa sinceritate, ii considera pe copti egali in drepturi cu ei. Autoritatilor, le e teama de tensiuni viitoare dar nici nu dau semne ca ar actiona in favoarea coptilor. Este o situatie sensibila pe care multi nu o inteleg in intregime iar creierul din spatele operatiunii criminale priveste cu satisfactie si asteapta deznodamantul...Se afirma ca noi amenintari au fost lansate si ca pe una din masinile sarite in aer era scris: „Acesta este doar inceputul”...Toti asteapta cu ingrijorare slujba de Craciun care va avea loc maine seara... Autoritatile au concentrat forte de ordine in jurul bisericilor, dar cineva totusi incearca sa puna gaz pe foc (aflu din surse copte ca si astazi au fost sparte geamurile unei biserici din Alexandria) .

Nu doresc sa fac pronosticuri, speram ca lucrurile se vor detensiona, si vor intra pe fagasul normal, ceea ce am vrut sa subliniez in postul meu este faptul ca egiptenii musulmani nu sunt teroristi si ca exista un cumul de factori care genereaza actiuni de acest gen. Adevaratii musulmani, realizeaza dimensiunea acestor acte criminale, dar intregul concept si context international este mai greu perceput de ei.
Atunci cand va incepe o campanie de educare religioasa corecta, probabil ca nici Egiptul nu va mai furniza „carne de tun” iar in momentul in care egiptenii vor pune mana pe carti si vor citi singuri din placere, lucrurile se vor schimba radical...dar.... pana atunci vor fi doar niste rotite intr-un mare angrenaj.

In incheiere , daca mai aveti rabdare, va las in compania acelui interviu despre cum se spala creierul unei natii.