Sfantul Nicolae
Posted by Dana Florea on Sunday, December 6, 2009
Under: sarbatori
Astazi 6 Decembrie crestinatatea il sarbatoreste pe Sfantul Nicolae de Mira, protectorul celor nedreptatiti, al comercianţilor, călătorilor, fetelor nemăritate, mireselor şi, în special, al copiilor mici.Sfantul Nicolae s-a nascut la Patara-Licia si a trait in perioada imparatilor Diocletian, Maximilian si mai apoi Constantin (perioada aprox 284-345 e.n). Nicolae s-a nascut intr-o familie de nobili bogati si a fost unicul fiu, venind ca o minune dumnezeiasca si o incununare a rugaciunilor familiei catre Tatal Ceresc. Inca din frageda pruncie, sfantul s-a remarcat prin „chemarea sa duhovniceasca” iar mai tarziu prin intelepciune si capacitatile sale intelectuale iesite din comun motiv pentru care era cunoscut drept „tanarul batran”. Vazand harul acestuia, unchiul sau Nicolae care era episcop, ii recomanda desavarsirea educatiei religioase. Dupa moartea parintilor sfantul imparte averea celor saraci si se retrage in viata monahala si in ajutorarea sarmanilor. Fiind foarte sarguincios in propovaduirea cuvantului lui Dumnezeu in vremea tiranilor romani, Nicolae a fost prins de mai marii Liciei si intemnitat, fiind eliberat in timpul impartului Constantin cel Mare. Nicolae este autorul multor minuni fapt ce i-a adus prestigiu si consacrare in randurile clerului. El va deveni arhiereu al Mirei- Liciei (astazi, pe teritoriul Turciei) si va fi unul din cei 318 Sfinti Parinti care au participat la Conciliul de la Niceea. Nici dupa moarte Sfantul nu a dezamagit cu ajutorul si minunile sale.
Cea mai renumita istorie a actelor sale de caritate este povestea nobilului ajuns sarac, care, aflat intr-o situatie disperata planuieste sa vanda fecioria fetelor sale. Sfantul calauzit fiind de Dumnezeu, afland gandul „necurat„ al tatalui, se intristeaza si intervine, strecurand pe furis o punga de galbeni in casa nobilului (pe fereastra, sau in alte versiuni, pe horn). Cu acea suma, nobilul fericit isi poate casatori fata cea mare. Povestea se repeta si cu cea mijlocie, si in final, pentru a descoperi cine este binefacatorul, când i-a venit vremea şi celei de a treia fete, nobilul a stat de paza si l-a vazut pe Nicolae care lasa saculetul cu aur. Se spune că Sfantul Nicolae s-a urcat pe acoperis si a dat drumul saculetului prin hornul casei, intr-o soseta puss la uscat, motiv pentru care a aparut obiceiul agatarii sosetelor de semineu.Nicolae este mentionat pentru prima data in sec VI insa cultul popular al sfantului se dezvolta abia in sec XI cand cruciatii din Bari au adus cu ei moastele sale (pentru a nu cadea in mainile turcilor in momentul cuceririi Liciei) si astfel cultul Sfantului incepe sa se raspandeasca in Occident. In sec XII el apare in Belgia, apoi Danemarca, Suedia si Islanda iar in sec XIII parti din moastele sale ajung in Anglia iar cultul se raspandeste imediat datorita influentei continentale. Sfantul Nicolae este patronul spiritual al Tarilor de Jos, Rusiei, al provinciei Lorena, precum şi al mai multor orase vest-europene, între care Bari etc.Sfantul Nicolae este cunoscut sub numele de la Nikolaus in Germania, Sinterklaas în Belgia şi Tarile de Jos si Kleeschen in Luxemburg, dar celebrarea sa este legata de personajul istoric Nicolae din Mira. Santa Claus din lumea anglofona(Mos Craciun la noi) a apărut prin deformarea cuvântului Sinterklaas.Sărbătoarea lui Mos Craciun, inventia Hollywoodiana in forma batranului vesel cu barba alba care se plimba in sania trasa de reni, a înlocuit-o pe cea a Sfântului Nicolae în numeroase ţări. Astazi Craciunul nu este doar o oportunitate uriasa pentru comercianti ci si o ocazie de apropiere intre oameni, de exprimare a generozitatii si ajutorare a celor mai putini norocosi. Totusi, in Romania se mai sarbatoreste inca Mos Nicolae, copiii si adultii asezandu-si pantofii proaspat lustruiti in ideea ca mosul va trece si le va lasa daruri sau nuielusa (pentru cei ce nu au fost cuminti).
Mai multe despre Sfantul Nicolae aici

In : sarbatori